Mâinile îs legate,
Strâns pe telefon.
În picioare are
Branduri grele, beton.
Uite așa, să-mi fie cu pardon!
Omul modern a ajuns
Un manechin…gol.
Un schelet fără carne
Ce se zbate în prafurile lor.
Un zombi ce nu doarme
Decât printre icoane
De aplicații și butoane…
Se închina la ecran,
Lipsit de imaginație.
Nu mai are elan
Și nici pic de viziune
Sau plan spre viitor.
Acum, zace atârnat între
Patru pereți, ca un cerb
Mândru, ce a căzut pradă
Vânătorilor de consumatori,
Privind triumfător
Spre ceea ce crede a fi…
Sensul zilelor ce cad
Din calendarul îngălbenit,
Uitat de timp în cui.
Suspendat pe același zid,
Sta răstignit un Mântuitor
Ce pentru noi a suferit…
Și e pregătit oricând
Să o ia de la început.
Deschide-ți sufletul
Și ascultă ce are de spus!
Multă vreme am primit,
Lumină de sus.
Majoritatea am uitat,
Ne-am ferit, am ignorat
Sau am apucat pe cărări de iad,
Întrebându-ne fiecare, nedumeriți:
Cine sunt, de unde vin și
Încotro mă duc?
Apus sau răsărit?
Am pus telefonul pe masă,
Am privit în sus și am tresărit!
