Apus sau răsărit?

Mâinile îs legate,
Strâns pe telefon.
În picioare are
Branduri grele, beton.
Uite așa, să-mi fie cu pardon!
Omul modern a ajuns
Un manechin…gol.
Un schelet fără carne
Ce se zbate în prafurile lor.
Un zombi ce nu doarme
Decât printre icoane
De aplicații și butoane…
Se închina la ecran,
Lipsit de imaginație.
Nu mai are elan
Și nici pic de viziune
Sau plan spre viitor.
Acum, zace atârnat între
Patru pereți, ca un cerb
Mândru, ce a căzut pradă
Vânătorilor de consumatori,
Privind triumfător
Spre ceea ce crede a fi…
Sensul zilelor ce cad
Din calendarul îngălbenit,
Uitat de timp în cui.
Suspendat pe același zid,
Sta răstignit un Mântuitor
Ce pentru noi a suferit…
Și e pregătit oricând
Să o ia de la început.
Deschide-ți sufletul
Și ascultă ce are de spus!
Multă vreme am primit,
Lumină de sus.
Majoritatea am uitat,
Ne-am ferit, am ignorat
Sau am apucat pe cărări de iad,
Întrebându-ne fiecare, nedumeriți:
Cine sunt, de unde vin și
Încotro mă duc?
Apus sau răsărit?
Am pus telefonul pe masă,
Am privit în sus și am tresărit!

Semne

Cărări

Când cei din jur
Îți vor închide ferestre
Și-ți vor trânti în nas uși,
Tu rămâi dur și
Îndură frigul de pe creste,
Prin păduri, nu te feri de urși!

Nu lăsa nimic să te doboare!
Ei sigur vor obosi
Și apoi vor coborî la poale,
Iar odată duși în vale,
Gându-i va părăsi pe mulți
De la a te “cuceri”.

Puțini vor urma a ta cale
Și vor merge cot la cot,
Iar cand din ei se cern în zare,
Să nu suspini, nu varsa lacrimi!
Nu rămân nici frați și nici surori.
Părinții îs duși de veacuri….

Toți pierduți printre străini!

Psihoze

Poate că sunt totuși
Doar un alt poet bețiv,
Ce se învârte pierdut
În sensul peiorativ…
Gonind cu viteza maximă,
În sens invers,
Pe același portativ
În căutare de magic,
Fantastic și superlativ.
Deși am crezut mereu
Că în adâncul meu
Zace un personaj inventiv,
Un tip cu un caracter
Creativ și spirit inovativ,
Viața îmi tot arată
Acest gri mediocru
De creion grafic
Ce mâzgălește același
Carnețel ce zace ocru
Într-un sertar prăfuit,
Uitat de lume și uitat de timp…
A trecut ceva vreme
De când nu m-am mai simțit,
De când nu mi-am mai vorbit…
M-am privit în oglindă
Și m-am văzut zâmbind!

Căutare

Când ai un pumn de semințe,
Sădește și muncește!
Apoi îngrijește-le și hrănește-te!
Nu aștepta să îți pună farfuria
În față altcineva, meștere.
Ia de îngrijește-te,
Respectă-ți trupul și mintea,
Trudește și-ntărește-le!
Doar dacă ai răbdare,
Poți să prinzi peștele.
Pâinea grăbită nu crește…
Se acrește și rănește.
Vinul forțat nu te însuflețește…
Te vrăjește și apoi te rătăcește.
Aprinde o lumânare,
Caută calea și regăsește-te!
Hai urnește-te!

Souldat

Mă sperie frica!
Cred că am să termin sticla.
Am învățat mereu în viață…
Cum să mă scutur
Atunci când cad cu bicla.
Am învățat sentimente a recicla
Și mă opresc din a umbla cu gloata.
Mă uit cum se învârte roata,
Mă aplec la ce sufletul îmi spune.
Ascult de acum de Tine, pe bune!
Am să mă mai abat din când în când,
Pentru că sunt un om slab
Și încă am nevoie de pedepse.
Lacrimile se preling pe obraji
Lăsând în urmă un chip jilav.
Am pus pansament pe suflet
Și am cerut iertare ca un soldat
Ce a dezertat și întors a aflat
Că s-a prins rugină pe trese…

Cu pași de uriași

Până și copacii au obosit
Chinuindu-se să ne țină în viață,
Conștienți zi de zi că
Viețile noastre atârnă de un fir
Subțire și alb de ață,
Iar apa ne roagă să o lăsăm
Să curgă, liberă prin viroagă,
Spre poalele muntelui ce o curăță.
Aerul și el ne fuge din plămâni,
Căci prea mult timp am ars
Tot ce ne-a încăput pe mână…
Lemne, petrol, gunoaie și cărbuni.
Străbunii ne urmăresc îndurerați,
De Sus, de pe culmi de nori cenușii
Ce varsa ploi acide peste noi,
În fiecare noapte albă și
În fiecare neagră zi.
Spune-mi tu dacă știi…!
Oare încotro ne îndreptăm
Cu pași de uriași?

Trecut, prezent și viitor!

Ieri, visam că am să trăiesc azi,
Iar azi visez că am trăit ieri.
Ceva în mine nu se leagă.
Nu mai am noduri și nici sfoară…
Balanța nu se mai leagănă.
Azi, fecioara îmi plânge pe umăr,
Când leul o vânează…
Cu sagetări crâncene, lacrimi reci,
Riduri printre sprâncene de
Om ce gândește fiecare mutare,
Ca un general în rezervă
Ce-și gândește fiecare factură
Până la pensia următoare.
O mamă fumătoare
Ce deja își plânge fiul
Încă nenăscut, renăscut
Din cenușa mamei ce arde în scrumiera
Timpului trecut.
Hainele-mi put,
A vremuri apuse de demult.
Acum am scut
Și nu mai simt,
Nu mai tac…
Dar totuși sunt mut
Și poți să îmi smulgi
Pixul din mână,
Am să scriu în gând
Sute de rânduri și
Mii de linii pe hârtie.
Sunt acum exact
Cum îmi e mai bine mie.
Pace si iubire,
Nu doar în sms-uri și pe hârtie!

Un copac și un câine

Un copac poate să îți dea,
Umbră și răcoare în mijlocul verii.
Un câine poate să îți dea,
Soare și căldura în mijlocul iernii.
Copacii îți dau tot ce ai nevoie,
Ca să poți să supraviețuiești.
Animalele te învață cum să te îngrijești,
Cum să fii atent cu al tău suflet,
Cum să iubești și cum să te iubești.
Învață să nu te mai ferești
De ceea ce îți dictează sufletul,
De ceea ce cu adevărat ești.
Îmbrățișează ființă astrală
Care te ghidează pe undele cerești.
Încetează să te mai plângi,
Încetează să mai cerșești
Milă și atenție la orice te privește
Și la orice persoană întâlnești.
Iubește ce ești acum și aici!
Numai așa o să crești!!

https://www.adoptiicaini.ro/