Souldat

Mă sperie frica!
Cred că am să termin sticla.
Am învățat mereu în viață…
Cum să mă scutur
Atunci când cad cu bicla.
Am învățat sentimente a recicla
Și mă opresc din a umbla cu gloata.
Mă uit cum se învârte roata,
Mă aplec la ce sufletul îmi spune.
Ascult de acum de Tine, pe bune!
Am să mă mai abat din când în când,
Pentru că sunt un om slab
Și încă am nevoie de pedepse.
Lacrimile se preling pe obraji
Lăsând în urmă un chip jilav.
Am pus pansament pe suflet
Și am cerut iertare ca un soldat
Ce a dezertat și întors a aflat
Că s-a prins rugină pe trese…

Cu pași de uriași

Până și copacii au obosit
Chinuindu-se să ne țină în viață,
Conștienți zi de zi că
Viețile noastre atârnă de un fir
Subțire și alb de ață,
Iar apa ne roagă să o lăsăm
Să curgă, liberă prin viroagă,
Spre poalele muntelui ce o curăță.
Aerul și el ne fuge din plămâni,
Căci prea mult timp am ars
Tot ce ne-a încăput pe mână…
Lemne, petrol, gunoaie și cărbuni.
Străbunii ne urmăresc îndurerați,
De Sus, de pe culmi de nori cenușii
Ce varsa ploi acide peste noi,
În fiecare noapte albă și
În fiecare neagră zi.
Spune-mi tu dacă știi…!
Oare încotro ne îndreptăm
Cu pași de uriași?

Trecut, prezent și viitor!

Ieri, visam că am să trăiesc azi,
Iar azi visez că am trăit ieri.
Ceva în mine nu se leagă.
Nu mai am noduri și nici sfoară…
Balanța nu se mai leagănă.
Azi, fecioara îmi plânge pe umăr,
Când leul o vânează…
Cu sagetări crâncene, lacrimi reci,
Riduri printre sprâncene de
Om ce gândește fiecare mutare,
Ca un general în rezervă
Ce-și gândește fiecare factură
Până la pensia următoare.
O mamă fumătoare
Ce deja își plânge fiul
Încă nenăscut, renăscut
Din cenușa mamei ce arde în scrumiera
Timpului trecut.
Hainele-mi put,
A vremuri apuse de demult.
Acum am scut
Și nu mai simt,
Nu mai tac…
Dar totuși sunt mut
Și poți să îmi smulgi
Pixul din mână,
Am să scriu în gând
Sute de rânduri și
Mii de linii pe hârtie.
Sunt acum exact
Cum îmi e mai bine mie.
Pace si iubire,
Nu doar în sms-uri și pe hârtie!

Un copac și un câine

Un copac poate să îți dea,
Umbră și răcoare în mijlocul verii.
Un câine poate să îți dea,
Soare și căldura în mijlocul iernii.
Copacii îți dau tot ce ai nevoie,
Ca să poți să supraviețuiești.
Animalele te învață cum să te îngrijești,
Cum să fii atent cu al tău suflet,
Cum să iubești și cum să te iubești.
Învață să nu te mai ferești
De ceea ce îți dictează sufletul,
De ceea ce cu adevărat ești.
Îmbrățișează ființă astrală
Care te ghidează pe undele cerești.
Încetează să te mai plângi,
Încetează să mai cerșești
Milă și atenție la orice te privește
Și la orice persoană întâlnești.
Iubește ce ești acum și aici!
Numai așa o să crești!!

https://www.adoptiicaini.ro/

Cuvintele omoară oameni

Cuvintele omoară oameni

În liniștea nopții,

Când felinarele ating trotuare

Pătate de emoții…

Cuvintele omoară oameni

Și armele la fel.

Pierduți printre cadavre,

Ne ținem inimile-n portofel

Și plângem plini de temeri
Aruncând vina pe “ea”, pe “el”…

Doar ca să dăm jos de pe umeri

Greutatea ce ne apasă-n veacuri

Trupurile sfărâmate…
De vorbe grele ca niște tancuri.

Ne apărăm cu-n “fier” în mână

Și sângerează încet, încet,

Pân’ ce rămânem inerți,

Prizonieri în timp și spațiu…

Dansăm ca la cabaret…

Lăsându-ne în voia sorții.

Țintuiți parcă de cactuși albi

În blocuri de gheață albastră,

Ne șoptim încet,

Printre zgomote de dinți scrâșniți;

“Am uitat cum să fim fericiți!”

Cuvintele omoară oameni

Când uităm să fim umani.

Ne înjunghiem aproapele cu un pumnal,

Pe la spate, ca un dușman

Ce ne vânează în noapte…

Și atunci…omoară fapte.

Cuvintele omoară oameni

Și oamenii omoară oameni.

Suntem cu toții paraziți!

Ne executăm sistematic sufletul,

Punându-ne singuri la zid.

Foc!

8 minute

E 22:07…

Fantome iar îmi dau târcoale pe la spate.

Beau picături de lapte amar,

Sper să mă fac mare.

Să nu mă mai trezesc la 7,

Să mănânc în fuga un ou

Și să alerg spre locul unde
Mor în șoaptă…
La birou.
Aștept apoi, cu înfrigurare,
Zilele libere
Ca să nu știu ce să fac.
E atât de palpitant!
Scriu din ce în ce mai mult
Despre cât de rău mă simt,
De aia tac.
Ascult Gorgone
Cum îmi macină creierul,
Stomacul,
Ficatul și pieptul.
Tic-tac…tic-tac…
Mai am de pedalat,
Până la margine de pat.
Era mai bine dacă adormeam pe lac,
Fără frontiere,,,
Puteam să visez lănci,
Tunuri…mortiere.
Așa liniste deplină…
Și uit de mine aici în vitrină…
Și timpul trece tiptil
În surdină.
E 22 si 15
Și nu mai am morfină.

Crushed

I was just lying, on the floor here,

Bleeding out…all that sacred death.

It then came to my mind…

I know why we are all so blind and deaf!

It is the hunger for superficial

That’s keeping us all tied up,

With eyes wide shut

And our mouths all sutured up

…Infected from that rusty barb wire…

Which keeps us grounded.

Such lovely light flyers…!

But nothing is out of the ordinary…

All these mutated corpses

That are still breathing

Material putrefaction,

Are all human beings.

They are continuously trying to stop dying.

It is the battle within

That keeps us goin’.

Take action!

Clean your self up, after every fall,

When your bones are crushed

All over the cold floor.

Îmi place

Mie îmi place natura,
Soarele și căldura din fiecare,
Ochii plini de culoare,
Oamenii ce dăruiesc
Și cei ce au răbdare,
Băieții ce prețuiesc o îmbrățișare,
Fetele care știu cât doare,
Oamenii ce urcă pe culmi
Și simt fiecare urcuș
Ca pe o ușurare,
Cei ce evadează,
Din camera în care îmbătrânesc,
În fiecare zare.
Îmi plac paharele murdare
Și mirosul de cărți, cafea,
Ceai și mâncare,
Cartierele “vii”, nu cele “murdare”,
Iubirea ce se naște
La întâmplare,
O bere în parcare,
O lumânare și zâmbetele
Ce izvorasc din suflet.
Îmi place orice sunet
Ce mă face să tremur,
Să mă cutremur în interior.
Îmi plac semnele de întrebare.
Îmi place să visez cu ochii deschiși
Și să călătoresc cu ei închiși.
Îmi plac mâinile murdare,
Apusurile de soare,
Chipurile gânditoare, zâmbitoare.
Îmi place să stau în picioare,
Chiar și atunci când
Sunt destule locuri pentru fiecare.
Iubesc viața asta
Și tot ce are ea pentru mine.
Sunt pregătit să îmbrățișez
Tot ce aruncă spre mine,
Rău sau bine.

Plec

Te-am respirat o zi,

Două, trei nopți la rând.
Am lăsat geamul deschis apoi,

Doar ca să îmi aerisesc pieptul

Îmbacsit acum de mirosul tău

Fin și îmbietor…

În dormitor, atragi

Orice trup gol

Prin care răsună gemete

De falsă fericire.

Dimineața, la cafea,

Văd totul prin tine.

Ești goală, transparentă,

Lipsită de esență.

Nu te leagă nimic de mine.

Nu pot să trăiesc aici.

Scoate-mă din tine!